Producem spoturi publicitare, reclame TV, filme de prezentare, videoclipuri, scurtmetraje, filme documentare, reportaje, dar si orice alt tip de material video de promovare pentru afacerea dumneavoastra. Asiguram partea de productie si cea de post-productie la toate materialele care necesita aceste servicii. De asemenea realizam si filmari la evenimente: nunti, botezuri, cununii civile, serbari, festivitati, conferinte, simpozioane, petreceri private si corporatiste.
Realizam filme de prezentare pentru societatile comerciale, institutiile si organizatiile care doresc sa se promoveze prin intermediul materialelor video. Filmele de prezentare pot avea o durata cuprinsa intre cateva zeci de secunde si cateva minute, si sunt un mijloc bun de promovare atat pe ecranele outdoor si indoor, cat si in mediul online. Spre deosebire de un spot publicitar unde informatia trebuie sa se incadreze in cateva zeci de secunde, durata unui film de prezentare poate fi mai mare, iar fundalul sonor poate fi reprezentat doar de o coloana sonora, fara a mai fi nevoie si de voice-over.
Un spot publicitar este un excelent material de promovare atat pe canalele de televiziune cat si pe ecranele din centrele comerciale, pe canalele de socializare, pe propriul site web, cat si in mediul online, pe diferitele directoare si site-uri de afaceri. Durata spotului publicitar este in general de 30 de secunde, dar acesta poate fi mai lung sau mai scurt in functie de necesitatile fiecarui client. Partea de productie a spoturilor publicitare implica de multe ori un scenariu, regie, directori de imagine, operatori de imagine, voice-over, actori sau figuranti, make-up artisti, scenografi si diverse decoruri.
Pe langa celelalte tipuri de productii video, realizam atat filme documentare cat si reportaje sau filme de scurtmetraj. Fie ca este vorba despre un documentar sau un scurtmetraj, productia acestora implica o munca mai indelungata in timp, realizata dupa un plan bine pus la punct, cu o echipa de multe ori complexa formata din scenarist, scenograf, regizor, director de imagine, documentarist, reporteri, operatori de imagine, sunetisti, echipe de make-up, actori si figuranti contractati in urma unui casting, editori de imagine si sunet, dar si alte echipe auxiliare, necesare pentru a duce la bun sfarsit proiectele contractate.
Producem videoclipuri pentru cantareti si formatii, dar si clipuri video „best moments” sau „trash the dress” la botezurile si nuntile pe care le filmam. Procesul de productie a unui videoclip muzical este destul de complex deoarece implica pe langa diversele locatii unde se desfasoara filmarile, atat o aparatura sofisticata cat si o echipa extinsa formata din: scenarist, regizor, director de imagine, operatori de imagine, sunetist, make-up artist, actori, figuranti, si de multe ori decoruri realizate de scenografi. Tocmai de aceea planificarea cu strictete a tuturor detaliilor este un element esential pentru productia videoclipurilor muzicale.
Echipa noastra de cameramani profesionisti va sta la dispozitie la orice tip de eveniment pe care doriti sa-l imortalizati: cununie civila, nunta, botez, petrecere privata, serbare, conferinta, simpozion sau petrecere corporatista. Filmarile se fac cu camere video profesionale sau DSRL-uri, alaturi de obiective interschimbabile cu diferite focale, trepied sau monopied, steadycam, slider, drona, lumini si microfoane profesionale. Editarea materialului video filmat se face de catre editorii nostri de imagine acreditati ANC, cu efecte speciale de sunet, de imagine, dar si cu corectii si gradatii de culoare.
Grafica animata este des folosita in materialele video de promovare, in filme, in documentare sau in videoclipuri, dar cel mai frecvent este folosita in infografice. Un infografic este realizat in general din elemente grafice si texte in miscare, la care se adauga diferite efecte speciale de sunet si imagine 2D sau 3D. Scopul unui infografic este acela de a comunica un mesaj, de a prezenta niste informatii intr-un mod cat mai usor de inteles si totodata placut vizual. Infograficele pot avea atat un rol educativ cat si unul de informare sau de promovare, si sunt foarte des utilizate in mediul online.
Separat de celelalte servicii video, realizam si filmari profesionale in orice locatie, pentru orice proiect suntem solicitati. Filmarile se fac cu camere video sau DSLR-uri in format HD, Full HD sau 4K, alaturi de celelalte accesorii: trepied, monopied, slider, macara, steadycam, drona, obiective cu diverse focale, fundaluri, microfoane si lumini. Cameramanii nostri acreditati ANC realizeaza filmari cu respectarea incadraturilor care se folosesc in film si televiziune, si va stau la dispozitie in locatia in care doriti sa fie realizate acestea. Materialele pot fi predate atat pe suportul clientului cat si prin transfer online.
Daca dispuneti de filmari brute pe care doriti sa le transformati intr-un material video editat, va stam la dispozitie si cu servicii de montaj video profesional. Editarea video se face cu statii grafice de ultima generatie in orice format, fie el standard definition, high definition, full HD sau 4K. Pe langa insertii de elemente grafice 2D sau 3D si efecte speciale de sunet si imagine, la toate materialele montate de editorii nostri de imagine, se vor aplica atat corectii cat si gradatii de culoare, pentru ca aspectul cromatic al fiecarui cadru sa fie uniform, si in acelasi timp produsul final sa arate intr-un mod cat mai profesional.
PRODUCTIE VIDEO